PRIMA PAGINĂ DESCHIDERE FESTIVĂ REVISTĂ PROGRAM PARTICIPANȚI CAZARE FESTIVITATE DE
PREMIERE
COMISII REGULAMENT SUBIECTE/BAREME/
LUCRĂRI
REZULTATE LOT NAȚIONAL GALERIE FOTO PARTENERI
ONG

 MESAJUL PREFECTULUI JUDEȚULUI MUREȘ
   

  Marele istoric, Nicolae Iorga, afirma că „fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi și trebuie un gram de iubire ca s-o înțelegi”.

      În acest an, județul Mureș are deosebita onoare de a găzdui nu mai puțin de cinci olimpiade și concursuri școlare: Olimpiada Națională de Istorie, Olimpiada Națională de Limba Germană Modernă, Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă, Olimpiada Națională de Religie Romano-Catolică, Olimpiada Națională a Sportului Școlar.
     Istoria județului Mureș, poziționarea acestuia ca un punct de răscruce al legăturilor între toate provinciile țării, bogăția culturală și preocuparea pentru educație și performanță ne-au adus titlul de gazdă pentru olimpiadele menționate mai sus. Ne bucură și ne onorează să vă avem ca oaspeți în județul nostru. Vă invit, așadar, să descoperiți valorile și obiectivele turistice care fac din aceste locuri un adevărat pol al multicuturalității, al performanței în educație și al valorilor culturale.
     Într-un sistem competitiv, dinamic și provocator, performanțele școlare trebuie să reprezinte o realitate a învățământului românesc. De aceea, știu că efortul pe care îl depuneți împreună – elevi, profesori și părinți – face ca educația să primeze și că reprezentați o echipă.

     Municipiului Târgu-Mureş îi revine onoarea de a organiza în acest an școlar
Olimpiada Naţională de Limba Germană Modernă. Este cunoscut faptul că limba, ca mijloc de comunicare, reprezintă calea înţelegerii între oameni, a transmiterii ideilor, a promovării frumosului în literatură. 

Dacă îi vorbești unui om în limba pe care o înțelege, vei ajunge la mintea lui. Dacă îi vorbești în limba sa, vei ajunge la inima lui”.
Nelson Mandela

PREFECTUL JUDEȚULUI MUREȘ, Mara-Cristina TOGĂNEL

 
   
MESAJUL INSPECTORULUI ȘCOLAR GENERAL
 

     Societatea modernă se află într-o continuă prefacere, omul contemporan trăiește într-o lume dinamică, în care se interferează informații, cunoștințe și în care diversitatea lingvistică constituie deja un peisaj comun. Legenda Turnului Babel se actualizează acum prin învățarea conștientă a mai multor limbi moderne care să faciliteze comunicarea. Conform înțelepciunii tradiționale chinezești, „A învăța o limbă străină înseamnă a deschide încă o fereastră prin care să vezi lumea!”. Însușirea altor taine lingvistice decât cele ale limbii materne este uneori un proces sinuos și plin de momente în care motivația este testată. Actul educațional presupune deschidere, iar educația multiculturală nu se poate desăvârși fără dezvoltarea competențelor de comunicare în limbi de circulație internațională.

     În germenele fiecărei limbi pulsează istoria unui popor. Astăzi, când granițele sunt doar culturale, noi avem cheia traversării acestora: studiul. Ne aflăm în fața unui moment de bucurie în studiul limbii germane moderne: cei mai pregătiți, cei mai talentați vor demonstra excelența în perioada 6-12 Aprilie 2022, la Târgu-Mureș, în cadrul Olimpiadei Naționale de Limba Germană Modernă.
     Poetul, omul de știință și nobilul german Johann Wolfgang Goethe susținea că „Tot ceea ce întâlnim lasă urme...totul contribuie imperceptibil la educația noastră!”. Este o afirmație deplină, care se poate regăsi în evenimentul pe care îl găzduim: ne dorim ca prezenta etapă a Olimpiadei Naționale de Limba Germană Modernă să lase urme perene în dezvoltarea competențelor lingvistice ale elevilor, să fie o frumoasă confruntare a cunoștințelor dobândite, pentru ca, în final, să se conștientizeze intens că a cunoaște o altă limbă nu înseamnă doar a învăța alte cuvinte pentru aceleași lucruri, ci a învăța un alt mod de percepție a lucrurilor.

     Succes deplin și momente frumoase la Târgu-Mureș!

INSPECTOR ȘCOLAR GENERAL, prof. drd. Gavril-Sabin PĂȘCAN

 
   
  
INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN MUREȘ   |   TÂRGU-MUREȘ  |  JUDEȚUL MUREȘ  |  CONTACT  |  FACEBOOK